Astfel pericolul moscovit, care e cu mult mai real, fiind situat în toți cei 25 ani de independență în coasta tinerei Republici, este combătut de niște forțe ”necunoscute”, din motive oarecum evidente, de pericolul american. De parcă atunci cînd o armată străină survolează teritoriul tău, împușcă cetățenii tăi la o presupusă vamă care nu ar trebui să existe, atunci ești liber, iar lucrurile trebuie lăsate așa cum sunt ?
Dacă se ajunge ca un „ mirotvoreț” rus, înarmat pînă în dinți să deschidă focul într-o zonă post-conflict, în cadrul unui conflict înghețat cu pericol iminent de dezghețare, la tine în țară, contra unui cetățean de-al tău, cum poți să nu devii patriot ? cum poți să lași lucrurile așa cum sînt ?
În orice caz dragilor, pe 9 mai Republica Moldova nu v-a comemora nostalgia după Uniunea Sovietică, dar va comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial, iar pentru cei care nu știu, SUA a fost una din forțele aliate care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial contra fascismului/nazismului și din păcate nu a rămas să lupte contra comunismului, asta e însă o altă poveste, dar îi face în drept să deplîngă victimele odiosului război alături de noi, francezi, belgieni, polonezi, etc.
Dar în fine, după cum zicea și Anatol Șalaru, actual Ministru al Apărării: „militarii americani au un grafic bine stabilit: vin pe 2 mai, se antrenează împreună cu efectivul nostru și pleacă”.
Dacă cunoașteți și alte forțe care au realizat același lucru fiți liberi să-i numiți.
Oricum nu vin americanii să ne ocupe, stați fără grijă, a avut altcineva grijă de asta.
Cu toate astea Moldova se vrea liberă și independentă, și pentru asta merită să lupți oricînd.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Expuneți-vă părerea