Ei vor rămâne eroi pe veci!!!

http://www.timpul.md/uploads/modules/news/2013/08/47508/658x0_3297958539_18129a484c_o.jpg

Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a participat la 19 iunie, la mitingul de comemorare a evenimentelor tragice, care au avut loc acum 25 de ani și s-au soldat cu jertfa voluntarilor satului Varnița pentru a apăra independenţa și integritatea teritorială a Republicii Moldova.Evenimentul a fost organizat la Memorialul eroilor din satul Varniţa, raionul Anenii Noi.

Sursa gov.md

Ziua de 19 iunie, va rămâne în istorie drept una din cele mai sângeroase zile ale tânărului stat Republica Moldova. 

După mai multe provocări din partea separatiştilor din stânnga Nistrului, în plin război (declanşat la 02 martie 1992), pe 19 iunie 1992, comandantul grupului de informaţii speciale din Transnistria (GRU), maiorul Igor Ermakov este reţinut de către poliţia Republicii Moldova. Focuri de armă au fost trase, oameni din ambele tabere au murit. Maiorul a fost transportat la comisariatul de poliţie din oraş. Împuşcăturile însă au atras atenţia rebelilor, iar ziua de 19 iunie avea să devină începutul celei mai sângeroase bătălii din cadrul Războiului de pe Nistru.

Iuri Kostenko, comandantul batalionului doi Tighina, nu a ascuns niciodată: primise ordin să atace secția de poliție a RM de la Ștefan Chițac. Referitor la Iuri Kostenko, colonelul Mihail Bergman primul a povestit despre el, cum a uzurpat puterea la Tighina, lua mită de la puşcăriaşi şi îi înarma, tortura oamenii şi, având călăi plătiţi, a ucis personal peste o sută de oameni. 

Ştefan Chiţac, originar din România, judeţul Cernăuţi (n.1933 – d.2011), a fost un general sovietic, unul din fondatorii armatei RMN, formând primele unităţi militare transnistriene, ala numitele „gărzi republicane”.

Operaţiunea sa desfăsurat sub pretextul eliberării maiorului Kostenko, însă întâmplător sau nu, nu cred în coincidenţe, Igor Smirnov președinte al autoproclamatei republici separatiste, Vladimir Antiufeev, general rus, originar din Transnistria,  șef al KGB-ului transnistrean în 1992, actual viceprim-ministru al auto-proclamatei Republici Populare Donețk, şi alte „oficialităţi” se aflau în acea zi la Tighina. Orașul a fost cuprins de flăcări până pe 22 iunie.  Peste 1.200 de gardiști și cazaci au atacat comisariatul de poliție din oraș, ajutați de tancurile și personalul Armatei a 14-a.  La orele șase dimineața au încercat să intre în Tighina șase tancuri. De unde, peste noapte, făcuse rost de șase tancuri cu echipaje într-un timp așa scurt fără ajutor extern ? Între timp presa și autoritățile ruse acuzau RM, de agresiune şi ameninţau că Armata Rusă o să riposteze dacă trupele de poliţie a RM nu se retrag, asta de parcă armata rusă nu era deja prezentă la Tighina, prin intermediu Armatei a 14-a şi a corpului de ofiţeri ruşi.

Presa rusă relatează şi acum: ”Masacrul comis de fasciștii româno-moldoveni s-a soldat cu moartea a circa 700 de pridnestrovieni, peste 1300 de oameni au fost răniți. Peste 100 000 s-au refugiat. [Un oraș cu o populație de 91 000 a înregistrat peste 100 000 de refugiați!?]. Au fost distruse în întregime sau parțial peste 130 000 de case, practic toate instituțiile sanitare și de învățământ. Au fost prădate sau distruse circa 50 de întreprideri. Au trecut deja 25 de ani, dar autoritățile Moldovei nici până astăzi nu și-au cerut iertare de la poporul Pridnestroviei și, în particular, de la locuitorii orașului Bender, și nu recunosc măcelul pe care l-au înfăptuit. Difuzați! Să nu dăm uitării! Ziua memoriei și durerii! Ziua tragediei de la Bender!”

Manipulare perfidă din partea lor. Însă noi nu uităm, nu iertăm!

Respect celor care şi-au dat viaţa şi celor care au luptat pentru apărarea acestei ţări. 

Și dacă nu e democrație, totuși ce e ?

Trăim într-o societate care se declară a fi democrată, pentru că e bine și frumos să trăim în iluzia unei lumi create de noi înșine, o lume în care credem că ni se respectă individualitatea noastră umană, o lume unde ne situăm în drept cu legea, pentru că e mai simplu să ne comportam că trăim iluzoriu într-o lume perfectă, decât să deschidem ochii și să observăm realitatea din jurul nostru. Ceea ce numim democrație nu e real, a fost oare ea reală？poate că da, dar poate că părinții fondatori ai democrației au destinat o altă cale acestei forme de guvernământ, poate că dacă ar privi ei aceasta democrație cu care ne lăudăm astăzi nu ar putea să o recunoască.

Banii sunt reali, puterea e reală, dar cât de real e ceea ce trăim  ？pentru ce muncim , sau pentru cine？ Ne place să utilizam cuvinte pompoase, cum ar fi democrație liberală, libertate individuală, drepturi, justiție egală pentru toți, când în realitate trăim într-o lume unde o minoritate se impune nu doar cu forța, dar si cu puterea imperiilor sale financiare asupra majorităților. Nu e un secret că 1% conduce restul 99%, așa cum nu e un secret că democrația există numai pe hârtie. Fiți liberi să o analizați, ceea ce ni se oferă ca argumente pentru menținerea democrației nu sunt nimic altceva decât niște convenții asupra cărora 1% e de acord să le cedeze pentru ca noi să le asimilăm mai bine minciuna.

E mai simplu să trăiești cu gândul că părerea ta într-adevăr contează, și da votul tău, garant al democrației  e calculabil, are un aport, când toate deciziile se iau cu ușile închise.

Cunoaștem deja ce reprezintă democrația americană, un model pentru toate țările lumii, bla, bla  bla... hai să fim serioși, democrația americană e aceeași minciună pe care au plantat-o rușii în Federația Rusă exact după căderea URSS-ului, aruncă oamenilor un os, si ei vor petrece o viață mestecându-l. În SUA nu democrația e funcțională, ne uitam la Africa si la  Orient  o secundă si observăm din start unde a dus democrația lor, dar instituțiile ce stau la baza formarii ei, Constituția ei, aceasta  e ceea ce funcționează.

Dacă nu crezi acest lucru ca fiind real  răspunde la întrebarea: când ai luat o decizie care să conteze, să fie ascultată, luată în considerare si implementată, dacă acea decizie încălca planurile unui actor care dirijează piesele pe tablă？

De ce jurnaliștii nu sunt solidari între ei!

    Am decis sa scriu acest articol pentru a-mi expune propriul punct de vedere asupra principalei problemei ale jurnalismului din aceasta săptămână.

     După cum știți Jurnal TV trust media a primit înștiințare de a evacua clădirea în care se situa sediul central al trustului. Nu ma voi opri asupra cauzelor care au generat aceasta situația, deoarece s-ar politiza mesaj pe care doresc să-l expun. 

Cine se dovedește a fi vinovat poate sa se expună instanta de judecata, deci neplata chiriei după cum expune o poziție, sau evacuarea forțată fara motiv, după cum expune cea de-a doua poziție rămîne la judecata dumneavoastră.

    Revenind la subiect, jurnal TV și unii liderii/ persoane politice au dat startul unei campanii de solidarizare asupra situației trustului Media, și vin cu întrebarea, de ce jurnaliștii nu se solidarizează toți pe marginea acestui subiect.

     Intrebarea totuși este una buna, haideți să găsim un răspuns asupra ei.

     Un fapt probabil ar fi că presa e dezbinată. Cînd sa văzut că în RM presa de la un capăt la altul sa își apere breasla contra unui atac ? Sincer nu am întâlnit asemenea cazuri,  jurnaliștii sunt dezbinati, politica editorială le dictează deseori chiar și politica profesionala, de aceea și avem ceea ce avem.

     Anul trecut un jurnalist de la Today, Vadim Ungureanu, a fost ținta unor atacuri politice, atacuri la persoana, insulte și altele încălcări  și nici atunci nimeni practic nu sa solidarizat cu el, nemaivorbind de ONG-urile media. Cine e de vina pentru aceste cazuri care par izolate, dar nu sunt. Tot noi, jurnaliștii.

     Atunci, m-am solidarizat cu el, un jurnalist trebuie sa apere spatele unui altul, netinind cont de politica editorială a institutiei in care activează, acum îmi manifest solidarizarea și față de jurnaliștii Trustului Media, Jurnal TV, ei nu poartă raspundere pentru incompetenta administrației trustului, și nu merita sa fie concediați pentru asta.

      Intr-un stat democrat e necesar sa existe masa medie de balanta, care să expună ambele părți ale unui subiect, și nu e tragedie din cauză că Jurnal TV își schimbă locația, dar pentru că se vor concedia mai mulți jurnaliști, iar odată ce un singur jurnalist este blocat din a-si expune părerea mai departe, prin aceasta concediere, atunci tragedia devine mai mare.

    E timpul că jurnaliștii să facă pace, să întindă mînă și să se solidarizeze intre ei, pentru că de altfel aceasta breasla incepe a-si pierde însemnătate.

Lăsați politica editorială și deveniți jurnaliști, stimați jurnaliști.